“Într-adevăr, nu e nimic mai regretabil, de pildă, decât să fii bogat, de familie bună, cu înfățișare plăcută, cultivat, inteligent, chiar bun la suflet, fără ca în același timp să ai vreun talent, vreo însușire deosebită, vreo ciudățenie, vreo idee personală; ești „ca toți” și basta! Ești bogat, dar nu ca Rotschild; numele pe care-l porți e cinstit, dar nimeni dintre cei care l-au purtat n-au fost o celebritate; arăți bine, dar înfățișarea ți-e prea puțin expresivă; ai primit o bună educație, dar nu știi la ce s-o întrebuințezi; minte ai, dar fără idei proprii; ai inimă, dar nu ești mărinimos etc., etc., și tot așa în toate privințele. Pe lume, asemenea oameni sunt extrem de numeroși și chiar cu mult mai numeroși decât s-ar părea; asemeni tuturor oamenilor, ei se împart în două categorii principale: unii sunt mărginiți, alții „ mult mai deștepți”. Primii sunt mai fericiți. Pentru un om obișnuit, „mărginit”, nu există nimic mai ușor decât să-și închipuie că este o persoană neobișnuită și originală, savurându-și fără ezitare această închipuire. De pildă, unora dintre domnișoarele noastre le-a fost de-ajuns să-și tundă părul, să-și pună ochelari albaștri pe nas și să-și spună „nihiliste”, pentru a fi sigure că, după ce și-au pus ochelarii, au început de îndată să aibă propriile lor „convingeri”. Unul, dacă a simțit în inima lui un strop dintr-un sentiment universal-uman și bun, imediar și-a băgat în cap ideea că nimeni nu mai simte ca el, că e o persoană progresistă în cadrul dezvoltării generale. Altul, dacă a luat de bună vreo idee sau dacă a citit vreo pagină dintr-o cărțulie fără cap și fără coadă, imediat crede că are acum „propriile sale idei”, care au luat naștere în propriul lui creier. Impertinența naivității, dacă ne putem exprima așa, ajunge în asemenea cazuri să ia proporții uluitoare; așa ceva pare incredibil, dar se întâlnește în fiecare clipă.”
Fyodor Mikhaylovich Dostoyevsky was a Russian writer, essayist and philosopher, perhaps most recognized today for his novels Crime and Punishment and The Brothers Karamazov.
Dostoyevsky's literary output explores human psychology in the troubled political, social and spiritual context of 19th-century Russian society. Considered by many as a founder or precursor of 20th-century existentialism, his Notes from Underground (1864), written in the embittered voice of the anonymous "underground man", was called by Walter Kaufmann the "best overture for existentialism ever written."
His tombstone reads "Verily, Verily, I say unto you, Except a corn of wheat fall into the ground and die, it abideth alone: but if it die, it bringeth forth much fruit." from John 12:24, which is also the epigraph of his final novel, The Brothers Karamazov.