Quote by Fyodor Dostoevsky

“Și acum închipuiește-ți că, în ultimă instanță, eu nu accept totuși lumea asta a lui Dumnezeu în finalitatea ei, n-o accept, deși știu că există; pur și simplu n-o admit. Nu spun că nu-l accept pe Dumnezeu, înțelege-mă, ci nu accept lumea plăsmuită de el, această creație divină, și nici prin gând nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodată. În privința asta am o rezervă; cred ca un prunc nevinovat că suferințele se vor tămădui și vor pieri fără urmă, că toată farsa asta penibilă a contradicțiilor umane se va spulbera ca un deplorabil miraj, ca o născocire meschină a minții nevolnice și mici cât un atom, a spiritului său euclidian; în fine, că în clipa deznodământului, în momentul suprem, când armonia eternă se va statornici în sfârșit peste tot, se va petrece, va ieși la lumină ceva atât de extraordinar, încât toate inimile vor dobândi împăcarea, toate revoltele vor fi astâmpărate, toate crimele, ispășite și tot sângele pe care l-au vărsat oamenii, răscumpărat, și atunci vom ajunge nu numai să iertăm, dar să și găsim o justificare pentru tot ce se întâmplă pe fața pământului!”