Quote by Fyodor Dostoevsky

“Uneori ai vise ciudate, imposibile și nefirești; trezindu-te ți le amintești, dar te și miri de un lucru bizar: îți amintești în primul rând că rațiunea nu te-a părăsit nici o clipă pe toată durata visului, îți amintești chiar că ai acționat extrem de ingenios și logic în tot acest timp lung-prelung, când te-au înconjurat ucigașii, când umblau cu viclenii, își ascundeau intențiile, se purtau prietenește cu tine în timp ce aveau armele gata pregătite sau doar așteptau vreun semnal, îți amintești cu câtă dibăcie, în sfârșit, i-ai păcălit, te-ai ascuns de ei, apoi ți-ai dat seama că ei știu pe de rost stratagema ta, că știu unde te-ai ascuns; dar ai fost ingenios și i-ai păcălit din nou, toate acestea ți le amintești clar. Dar de ce în același timp rațiunea ta a fost în stare să se împace cu absurditățile și imposibilitățile evidente, de care, printre altele, îți era ticsit visul? Unul dintre ucigași, sub ochii tăi, s-a prefăcut în femeie și - din femeie - într-un pitic mic, știrb, scârbos, și tu ai acceptat asta pe loc ca pe un fapt împlinit, aproape fără cea mai mică îndoială, și asta chiar în timp ce, pe de altă parte, rațiunea ta era cât se poate de încordată, dovedea o forță extraordinară, ingeniozitate, perspicacitate, logică? Atunci de ce, trezindu-te din vis și intrând deja cu totul în realitate, simți aproape de fiecare dată, iar uneori cu o neobișnuită forță a impresiei că împreună cu visul lași în urmă ceva nebănuit pentru tine? Râzi de absurditatea visului tău și simți în același timp că în împletirea acestor absurdități se află o idee, dar o idee care deja acționează, ceva care ține de viața ta reală, ceva care există și a existat întotdeauna în inima ta; parcă visul tău a rostit ceva nou, profetic, așteptat de tine; impresia ta e puternică, e îmbucurătoare sau uimitoare, însă în ce constă ea și ce ți s-a spus - toate acestea nici nu le poți înțelege, nici nu ți le poți aminti.”